Liderii PDL așteaptă rezultatele finale ale alegerilor cu demisiile pe masă

Liderii PDL așteaptă rezultatele finale ale alegerilor cu demisiile pe masă
Publicat: 10/12/2012, 14:45
Actualizat: 14/07/2016, 20:35

Scorul dezastruos al ARD în alegerile parlamentare 2012 bagă PDL în ședință. Democrat-liberalii de la centru și din teritoriu se vor întâlni vineri în Colegiul Director, pentru a analiza rezultatele alegerilor, nefiind exclusă o demisie a conducerii partidului în frunte cu Vasile Blaga. De altfel, în acest moment liderul PDL are mari emoții în privința obținerii mandatului de senator de Timiș, o eventuală adjudecare fiind decisă de calculator la redistribuire.

Prima demisie a la vârful PDL a fost înregistrată în această dimineață, când prim-vicepreședintele Cezar Preda a renunțat la funcție, în urma eșecului la parlamentare.

„Rezultatul de la Buzău, modul în care au ales buzoienii pe 9 decembrie, mă determină să-mi dau demisia de onoare din funcția de prim-vicepreședinte al Partidului Democrat Liberal, precum și din cea de președinte al Organizației Județene a PDL Buzău. Cred că Alianța România Dreaptă trebuie să intre, în ansamblu, într-o profundă reorganizare și omogenizare, astfel încât să devină cea mai importantă și credibilă forță de opoziție din România. Așa cum am mai spus, 2013 va fi un an extrem de dificil și cred că românii au, în continuare, nevoie de un scut puternic împotriva previzibilelor abuzuri și derapaje de la democrație. Le promit tuturor buzoienilor, și celor care m-au votat și celor care nu m-au votat, că voi rămâne același Cezar Preda din Buzău, că mă voi mândri cu ei și că nu voi înceta să spun și să fac lucruri pentru binele lor”, a susținut Preda, printr-un comunicat de presă.

Momentul unei analize și eventual al unei regândiri a structurii de conducere a PDL a fost invocat imediat după închiderea urnelor și de Elena Udrea, unul dintre pedeliștii care au obținut un mandat de parlamentar. Udrea a declarat că PDL trebuie condus de o echipă de forță, validată electoral.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
FOTO. Iuliana Pepene, una dintre cele mai frumoase prezentatoare de știri, e iar singură!
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cele mai controversate declarații ale lui Călin Georgescu: Apologia legionarilor, elogii aduse lui Putin și...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Elena Lasconi, 19,17% - Marcel Ciolacu 19,15%. Aproape...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Dezvăluirea momentului despre Călin Georgescu. Dan Diaconescu aruncă bomba. Nu știa nimeni
Controverse după moartea lui Silviu Prigoană: Copiii minori ar fi fost sedați de frații mai...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Gabriel Cotabiță, înmormântat fără fast, într-un cadru restrâns, similar cu ceremonia lui Silviu Prigoană
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Harry Gregson-Williams: Moștenirea sonoră din Gladiator, continuată. Prieten și ucenic al lui Hans Zimmer